Ce este si cand se utilizeaza procedura electromiografica (EMG)?

EMG

Afectiunile medicale care pot sa apara la nivelul nervilor si muschilor sunt numeroase. Acestea pot avea un impact negativ asupra starii de sanatate si in ceea ce priveste activitatile zilnice ale persoanelor care se confrunta cu astfel de situatii. Evaluarea si diagnosticarea acestor afectiuni este foarte importanta.

Exista mai multe proceduri care pot fi folosite pentru a pune un diagnostic cat mai exact in ceea ce priveste anumite afectiuni musculare sau ale nervilor. Printre acestea regasim inclusiv electromiografia (EMG).

Ce presupune examinarea electromiografica?

Electromiografia (EMG) se refera la acea procedura care evalueaza starea si functionarea optima a muschilor si a nervilor. Vorbim despre o modalitate foarte eficienta in punerea diagnosticului pentru o mare varietate de afectiuni cu care ne putem confrunta la nivelul sistemului nervos periferic.

Aceasta procedura vine sa completeze examenul clinic efectuat in cadrul evaluarilor medicale si este de natura neurofiziologica. Prin intermediul electromiografiei (EMG) este evaluat diagnosticul prezumat de catre medicul specialist din domeniul neurologiei. Efectuarea procedurii este realizata de un medic neurolog cu pregatire in efectuarea electromiografiei. Aceasta procedura poate fi realizata si in ambulatoriu, nefiind obligatoriu ca pacientul sa fie internat in spital.

Cand se recomanda electromiografia (EMG)?

Aceasta procedura poate fi efectuata doar in urma recomandarii venite din partea unui medic in baza unor simptome sau probleme manifestate de catre pacient la nivel muscular sau la nivelul nervilor. Printre aceste simptome care recomanda procedura de electromiografie (EMG) sunt amortelile, senzatiile de arsura, furnicaturile, slabiciunea musculara fara o explicatie evidenta sau racirea zonelor la nivel de membre inferioare.

Electromiograma este procedura care permite investigarea starii muschilor si a nervilor periferici care comunica cu muschii. Prin folosirea acestei proceduri se pot diagnostica afectiuni neuromusculare asa cum sunt distonia musculara, neuropatia nervului facial, miastenia gravis, scleroza laterala amiotrofica, sindromul de canal carpian, poliomelita sau botulismul.

Efectuarea electromiografiei

Realizarea examenului electromiografic presupune inregistrarea raspunsului pe care fibrele musculare il au in urma aplicarii unui stimul electric de o intensitate foarte mica pe traseul nervului investigat din punct de vedere medical. In acest sens vor fi folositi anumiti electrozi de suprafata sau ace de tip electrod.

Pe durata efectuarii procedurii sau in urma acestei proceduri pot sa apara reactii adverse minore. Totusi este important de punctat faptul ca reactiile adverse nu vor provoca altceva decat un disconfort minor pentru pacient. Procedura de electromiografie (EMG) pe baza de electrozi inseamna doar un eventual disconfort usor la nivel local. Disconfortul este influentat de parametrii curentului utilizat si din acest motiv pacientul trebuie sa comunice medicului specialist ceea ce resimte pe durata procedurii.

De cealalta parte, electromiografia cu ajutorul acului de tip electrod, aceasta este considerata a fi o abordare minim invaziva. Exista si in cazul acestei abordari un disconfort minim creat. Se folosesc ace speciale care sunt foarte fine si care sunt de unica folosinta.

Din acest motiv este eliminat orice risc de a se transmite vreo infectie catre pacient. Aceasta metoda pe baza de ace de tip electrod este adesea nerecomandata in cazul pacientilor care apeleaza la tratamente cu anticoagulante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole Populare